Generale
Camp Technical Solutions 05/16/2019 comentarii

Cum a decurs ROpe Access Challenge 2019

Săptămâna trecută a avut loc ROpe Access Challenge 2019 – 3 zile de competiție, tehnici dinamice de alpinism utilitar, relaționare și împărtășire de cunoștințe din domeniu.

Evenimentul a avut loc la Brașov la centrul de testare SOLO Training și a fost organizat de acesta, împreună cu AlpAccess.

Este primul an în care Camp Technical Solutions a susținut competiția în calitate de sponsor. Curioși despre cum a evoluat evenimentul din 2017 până în prezent, precum și impresiile participanților, am discutat cu organizatorii și cu unii dintre câștigătorii celei de-a treia ediții.

De ce ROpe Access Challenge?

Pornind inițial de la un grup restrâns de participanți, ROpe Access Challenge este astăzi cea mai mare competiție de alpinism utilitar din România. Cu toate că evenimentul se dezvoltă de la an la an, competiția rămâne fidelă scopului inițial – încurajarea discuțiilor și deprinderilor de tehnici noi pentru siguranța lucrului la înălțime.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-10

Alexandru Kantor, Training Manager SOLO Training și unul dintre organizatorii și arbitrii competiției, povestește mai multe:

„De la bun început, am vrut să oferim profesioniștilor în alpinism utilitar ocazia de a se întâlni într-un mediu relaxat și profesional pentru a-și împărtăși cunoștințele. Această competiție le dă șansa de a se întâlni cu oameni pe aceeași lungime de undă cu ei, de a-și compara cunoștințele și poate și de a învăța lucruri noi.”

Atmosfera de la eveniment este și cea care distinge ROpe Access Challenge de alte evenimente asemănătoare. Lukasz Labedz, șeful echipei Go Ropes, una dintre echipele câștigătoare a ediției de anul acesta, a declarat:

„Participăm des la competiții de lucru la înălțime. La ROpe Access Challenge ne simțim bine. Ne place orașul, ne plac oamenii, ne place atmosfera. Întradevăr, suntem în competiție unul cu celălalt. Dar ne place că se încurajează comunicarea și împărtășirea de experiențe. Oamenii sunt deschiși la sugestii și putem găsi soluții împreună.”

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-7

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-6

ROpe Access Challenge, ediția 2019

Dacă ar trebui să descriem ROpe Access Challenge într-un cuvânt, ar fi performanță.

Probele de anul acesta au început cu o scurtă prezentare a sarcinilor și a regulilor. Ca în viața de zi cu zi, s-a apelat nu doar la tehnici deprinse din instruiri anterioare și din experiență, dar și la capacitatea de a găsi soluții rapide și inventive, cât timp siguranța a fost primordială.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-5

Dragoș State, General Manager AlpAccess și unul dintre organizatorii evenimentului, oferă mai multe detalii:

„Probele de anul acesta au avut în vedere atât tehnici folosite la locul de muncă de profesioniștii din domeniu, cât și tehnici de viteză și de anduranță. Concurenții au avut de salvat o victimă la proba de salvare complexă din prima zi, de realizat sarcini de montare și lucru în coardă la proba individuală de alpinism utilitar din a doua zi și de asamblat un mast la înălțime la proba pe echipe din a treia zi.”

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-3

Cu toate că este o competiție axată pe cunoștințe tehnice și pe agilitate, ROpe Access Challenge promovează calități precum deschiderea la nou, creativitatea și comunicarea.

„Un alpinist utilitar cu experiență se va descurca la acest concurs”, adaugă Dragoș. „Dar câștigătorii vor fi cei care vin cu soluții noi, care se adaptează la ritmul competiției și care comunică și lucrează bine împreună la probele pe echipe,” a adăugat Dragoș.

Descoperă momente de la competiția ROpe Access Challenge 2019 pe pagina noastră de Facebook:

Câștigătorii ROpe Access Challenge 2019

Proba de salvare complexă din prima zi a fost câștigată de echipa Climbing Service din Polonia, urmată de secția de pompieri Predeal pe locul 2 și de Pompierii Alpiniști Deva (PAD) pe locul 3.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-9

Fiecare echipă câștigătoare a fost premiată de sponsori și de organizatori. Camp Technical Solutions a oferit fiecărui membru al echipei câștigătoare:

Sac de transport BG-07 Kaya Safety
Mănuși fără degete Kaya Safety
• Șapcă de lucru CAMP Safety
• Materiale promoționale Ergodyne

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-11

La proba individuală de alpinism utilitar, locurile 1-10 au fost ocupate astfel:

• Locul 1 – Lukasz Labedz (Polonia)
• Locul 2 – Kamil Szymczak (Polonia)
• Locul 3 – Marcin Lis (Polonia)
• Locul 4 – Mihai Chivu (Brașov)
• Locul 5 – Lukas Brezezicki (Polonia)
• Locul 6 – Ujica Ioan (Brașov)
• Locul 7 – Waldemar Kacprowicz (Polonia)
• Locul 8 – Dan Colniceanu (ISU Brașov)
• Locul 9 – Pawel Jarowicz (Polonia)
• Locul 10 – Alexandru Dina (ISU Brașov)

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-4

Camp Technical Solutions a oferit primilor trei căștigători premii puse la dispoziție de CAMP Safety:

Blocator de piept Turbochest (pentru locurile 1 și 2)
Blocator de picior Turbofoot (pentru locurile 1 și 2)
Pedală blocator Turboloop (pentru locurile 1, 2 și 3)
Blocator de mână Turbohand (pentru locul 1), unul dintre cele mai așteptate dispozitive ale anului de la CAMP Safety

Câștigătorii au primit totodată tricouri și materiale CAMP Safety.

Din partea Ergodyne, locul 1 a primit o lonjă de unelte 3102F(x) și un sac de transport impermeabil Arsenal GB 5030M, iar locurile 2 și 3 au primit câte o lonjă de unelte 3102EXT.

Premiul oferit de Kaya Safety pentru câștigătorul de pe locul 1 a fost un ham în 5 puncte P-455 YO.

Câștigătorii de la locul 4 la locul 10 au primit câte o lonjă de unelte 3102EXT Ergodyne, șepci de lucru CAMP Safety și tricouri CAMP Safety.

În ultima zi a competiției și la proba pe echipe, a ieșit câștigătoare echipa Climbing Service din Polonia, urmată de echipa PH BV din Brașov și de echipa Go Ropes din Polonia.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-1

Fiecare membru al echipei de pe primul loc a fost premiat cu echipamente oferite de Kaya Safety și materiale asigurate de CAMP Safety si Ergodyne:

• Sac de transport BG-15 Kaya Safety
• Manuși fără degete Kaya Safety G-18 A
• Pedală blocator Kaya Safety
• Șapcă de lucru CAMP Safety
• Ghid pentru prevenirea căderii obiectelor de la înălțime Drop Cops Ergodyne

Eroii săptămânii

Echipa de alpiniști de intervenție a Detașamentului 1 de Pompieri Brașov a obținut rezultate deosebite în prima zi la proba de salvare complexă, dar a fost nevoită să se retragă din competiție pentru a se deplasa la o intervenție privind o tentativă de suicid. Operațiunea a fost realizată cu succes, iar personalul medical a reușit să ajungă la victimă în timp util.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-2

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-8

Dan Colniceanu, coordonatorul alpiniștilor din cadrul ISU Brașov și unul dintre organizatorii și arbitri ai probei de salvare complexă ROpe Access Challenge, a vorbit despre importanța antrenamentului în realizarea cu succes a operațiunilor de salvare:

„Intervenția pe care am avut-o în realitate nu a fost complexă din punct de vedere tehnic. Dar instruirile pe care le facem, respectiv probele pe care le organizăm în această competiție, au scopul de a ne menține performanța, de a ne familiariza cu tehnici noi și rapide de lucru și de a ne oferi oferi încredere în forțele proprii pentru a fi pregătiți în orice situație. Altfel, dacă un punct de ancorare nu este stabil, daca un coleg nu știe ce are de făcut sau dacă nu ne mișcăm îndeajuns de repede, riscăm atât viața noastră, cât și a victimei.”

Înainte de încheiere

Felicităm încă o dată toți participanții pentru performanța și exigența dovedite în cele trei zile și, cu toate că a fost o competiție, atmosfera a fost una foarte prietenoasă și relaxată, cu multă susținere reciprocă în rândul competitorilor.

cum-decurs-rope-access-challenge-2019-12

Cu această ocazie, vrem să mulțumim producătorilor CAMP Safety, Kaya Safety și Ergodyne pentru sprijinul acordat și pentru premiile oferite profesioniștilor din competiție.

Și nu în ultimul rând, vrem să felicităm organizatorii SOLO Training și AlpAccess pentru inițiativă, pentru organizarea profesională de probe și pentru atmosfera creată.

Pentru o scurtă incursiune în derularea competiției ROpe Access Challenge 2019, urmărește videoul de mai jos:

Ne vedem anul viitor la ROpe Access Challenge 2020. Pentru a afla din timp detaliile următoarei ediții, urmărește-ne pe site, pe Facebook și înscrie-te la newsletter-ul nostru.

Despre noi

Camp Technical Solutions este o companie furnizoare de echipamente specializate pentru siguranţa lucrului la înălţime. Totodată suntem specializaţi în prestarea de servicii auxiliare acestui domeniu de activitate, servicii ce vizează în special inspecţia echipamentelor aflate în uz.

citeste

ABONEAZA-TE LA NEWSLETTER

NU VA TRIMITEM SPAM , DOAR INFORMATII UTILE DESPRE CAMP TECHNICAL SOLUTIONS